Publicat: 2009-05-14 16:26:25

Cerinţe pentru întreţinerea fântânilor

Fântâna trebuie să se afle la o distanţă de cel puţin 25 metri de toaletă, de gropile de gunoi, de sistemele de canalizare, de grajduri şi de alte surse de poluare.


Fântânele nu trebuie să fie situate în locurile unde se scurge apa de ploaie şi cea provenită din zăpada topită.


Pereţii fântânii trebuie să fie construiţi din cărămidă, piatră sau beton. Nu trebuie admise crăpături. Dacă materialele indicate lipsesc, pot fi folosite alte materiale cum ar fi, de exemplu, lemnul.


Pentru o protecţie mai bună a fântânii este necesar să se facă un „lacăt” din lut bine bătătorit, la o adîncime de 2 m şi cu o lăţime de 1m. De asemenea, în jurul fântânii este indicat să se pună un strat de beton cu o lăţime de 2 metri şi care să fie înclinat de la fântână.


În jurul fântânii trebuie să fie gard. Pentru a proteja fântâna de poluările cu apă de la suprafaţa solului, se construiesc şanţuri de scurgere de la fântână în direcţia opusă; pentru a proteja fântâna de căderea diferitelor obiecte se construiesc capace şi acoperişuri.


Pentru ca apa murdară să nu se adune în jurul fântânii este necesar de a pune un strat de nisip sau prundiş cu o grosime de 20-30 cm.


Metoda scoaterii apei din fântână are, de asemenea, o mare importanţă. Apa din fântână se murdăreşte, în cazul în care fiecare persoană ia apă cu căldarea sa. De aceea, se recomandă folosirea unei căldări comune sau a pompelor manuale.


Nu trebuie să se spele rufele în apropierea fântânii . Este necesar să se respecte distanţa de cel puţin 10 metri. Apa menajeră uzată trebuie să fie vărsată în şanţuri sau în sistemele de canalizare care ar duce-o mai departe de fântână.


Locurile pentru adăparea animalelor trebuie să se afle la o distanţă de cel puţin 15 metri, chiar şi mai departe mare de fântână.


Nu permiteţi păsărilor şi animalelor să se afle aproape de fântână.


Cel puţin o dată în an este necesar de a controla, curăţa şi dezinfecta fântâna cu soluţii ce conţin clor (100-150 gr clor activ la un m3 de apă din fântână). În măsura necesităţii, fântâna trebuie reparată periodic.

Sursa: www.sanepid.md